Un nou blog culinar – Hello, yummy food!

           Să îți faci un blog culinar în zilele noastre poate părea ceva nebunesc. De ce? Fiindcă există o mulțime de astfel de bloguri, ce vizează mâncarea și tot ce ține de domeniul ăsta frumos și delicios, unde găsești poze care te fac să te urci pe pereți, ori texte care te îmbie să-ți imaginezi cam cum ar gusta un anumit preparat. Cu toate astea, mi-am luat inima-n dinți și – deși, evident, nu sper la minuni – am deschis un blog culinar, pe care-l găsiți ușor și unde m-ar bucura din cale-afară să comentați și să colaborați!

           

               Sunt destul de ocupată, sesiune fiind, așadar rețetele din perioada asta sunt de prin arhivele mele, fotografiile fiind făcute exclusiv cu telefonul (deocamdată), fiindcă merge totul mai rapid, iar telefonul oricum îl am mereu cu mine (da, chiar și când gătesc!). Mai încolo, mă ambiționez să găsesc timp pentru a dezvolta mai mult blogul. Pentru început, totuși, vă invit acolo, e cald și bine, mâncarea mereu proaspătă și ideile bune, zic eu. Dar sunt sigură că fiecare dintre voi va aduce un plus de valoare dacă devine cititor! M-aș bucura mult.

            Adresa blogului este una yummy, desigur, și anume: http://helloyummyfood.blogspot.com/ - ne întâlnim acolo, mă bazez (și) pe voi!

            Larisa

În așteptarea Primăverii

Sunt sigură că nu doar eu aștept primăvara, având în vedere că temperatura de afară te îndeamnă să nu părăsești domiciliul, să bei ceai cald, să stai bine îmbrăcat și să consumi alimente pline de vitamine, că altfel riști să te cuprindă vreo răceală.  Mi-e dor de un anotimp cald fiindcă îmi plac plimbările, fiindcă ador soarele, iubesc căldura și mă simt bine atunci când sunt în natură. Deși roșu e culoarea mea preferată, nici verdele nu îmi displace deloc, ba chiar citisem într-un studiu că e una dintre cele mai relaxante nuanțe, utilizată cu succes și în psihoterapie.

Probabil că mai există un motiv important pentru care aștept primăvara, și nu numai. Trecerea la o nouă etapă din viața mea, însoțită poate de mutarea într-un alt oraș. Și mai am o certitudine: fiecare dintre noi se leagă emoțional de un anotimp anume. Eu, de pildă, m-am născut toamna, dar mă regăsesc cel mai mult în sezonul cald, primăvară-vară. Nu cred că există o legătură, așadar, între anotimpul de care ne-am atașat și cel în care am venit pe lume, însă ultimul reprezintă cu siguranță ceva special… în sufletul părinților noștri.

Până la primăvară, visez la primăvară.

sursă foto

Prăjituri pentru Crăciun

Dragii mei,
M-am gândit la cât de bune sunt brioşele şi la cât de multe sortimente există, dar nu în magazine, ori în mod cert, nu cele naturale şi făcute în casă, cu ingrediente dintre cele mai sănătoase.
De asta am dat naştere unui blog separat, unde puteţi comanda brioşe pentru voi şi cei dragi, mai ales acum, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dacă doriţi să comandaţi, beneficiaţi şi de discount-uri, ori de oferte avantajoase, în funcţie de câte brioşe cumpăraţi.
Vă aştept!

Site-ul unde puteţi să admiraţi măcar sortimentele de brioşe este http://prajituripentrucraciun.blogspot.com/

Enjoy the super muffins!

În imagine apar brioşele cu nuci şi banane. Doar 1 din cele 10 sortimente disponibile pe site.

De ce nu-mi doresc nimic cadou de Crăciun

Eu chiar nu știu dacă e prima dată, ori ultima, însă e clar că anul ăsta nu-mi doresc mare lucru de Crăciun. Asta ca să nu spun, cu sinceritate, că nu-mi doresc nimic, fiindcă și sănătatea ar trebui să însemne ceva, dacă nu chiar totul. Eu asta îmi doresc, de altfel, sănătate pentru mine, pentru cei dragi și – de ce nu – pentru toată lumea. A trecut vremea când îmi doream ceaiuri, lumânărele, pisici, cățeluși, foi colorate, parfumate, esențe tari, sticluțe mari, lucruri de genul ăsta, fiindcă le am pe toate și poate am prea multe. Nu spun, își au utilitatea lor, iar când simți un parfum deosebit pe șalul pe care-l porți conștiincios iarnă de iarnă, nu poți să nu zâmbești, zău!

Mă gândeam la ce mi-aș dori atunci când m-au întrebat mai mulți lucrul ăsta, inclusiv părinții mei care tot caută acel cadou ideal, an de an, neștiind că oricum ar putea să-mi dăruiască doar o ciocolată, că ar avea aceeași valoare, fiind din partea lor, oferită cu dragoste. Și m-am gândit, așadar, m-am tot gândit… Răspunsul e cel de mai sus, nu-mi doresc nimic, adică nimic material, fiindcă nu simt că aș avea nevoie de ceva. Ok, nu m-aș supăra dacă aș primi lucrurile amintite adineauri, ori altele, mai frumoase, mai strălucitoare sau mai scumpe, sunt sigură că le-aș folosi structurat, că aș găsi câte o utilitate în toate, însă nu pot spune că mi le doresc, nu ca altădată. Au existat clipe în care atât de mult mi-am dorit un lucru, încât, iertată-mi fie naivitatea, mă rugam (de-a dreptul) să le primesc, visam la ele, nu puteam să mă concentrez asupra altor probleme, și așa mai departe. Păi aia înseamnă să îți dorești ceva, nu? Să simți asta, nu doar să verbalizezi superficial așa-zisa dorință, spunându-le celor din jur că da, uite, îmi doresc aia și aia. De multe ori, important e să simți că îți dorești cu adevărat ceva, fără să o spui. Dacă ești norocos sau norocoasă, e posibil ca o persoană dragă să vadă în ochii tăi sclipirea aia fascinantă și atât de sinceră, care spune, fără cuvinte, că da – îți dorești lucrul înspre care privești… Și ce puțini sunt oamenii ăia, oamenii care să vadă în privirea ta un wish-list… Poate tocmai de aia, sau și de aia, eu nu-mi doresc anul ăsta nimic. sursă foto

For when you just have to go – Shewee

Sunt sigură că multe dintre fete şi-au dorit, măcar o dată, să fie bărbaţi. De ce? Pentru că ei, mai norocoşi, nu sunt obligaţi de mama natură să se aşeze pe toate colacele murdare de wc, din cine ştie ce bar, şi nici nu sunt obligaţi să aştepte prima… benzinărie, atunci când e o aglomeraţie pe autostradă (bine, nu în România!), fiindcă pot face… well, pipi, foarte uşor. Şi să nu-mi spuneţi că şi ăsta poate fi ceva subiect tabu, că nu cred că îmi vine vreo chestie mai umană şi mai firească în minte.

Ca să nu lungesc vorba, ce vreau de fapt să zic, e că a apărut o salvare. Ea se numeşte Shewee şi este un dispozitiv care ajută fetele să facă pipi mai uşor, adică fără a se aşeza jos, fiindcă, tocmai ce ziceam, poate să nu fie mereu plăcut. Eu l-am testat, mulţumită www.tu.ro – care mi-au trimis unul, roz, chiar acasă, şi sunt mai mult decât mulţumită. În ciuda aşteptărilor, nu te stropeşti deloc, nu întâmpini nicio problemă, totul decurge firesc şi lin, de parcă Shewee-ul a fost mereu acolo pentru tine (bine-ar fi fost!).

E clar, de la caz la caz, dispozitivul-minune poate fi folosit de către cele mai curajoase (sau nu neapărat) în multe situaţii-cheie, dintre care amintesc: eterna recoltare de probe pentru analize (da, poţi abandona veşnicul păhărel, mereu mult prea mic), campingul, toaletele murdare şi respingătoare (eliminând astfel considerabil riscul de a te alege cu ceva boli)…. şi graviditatea, fiindcă – gravidă fiind – uneori, mai ales spre finalul sarcinii, chiar şi task-ul ăsta natural poate deveni o corvoadă, dacă burtica e prea mare.

Concluzionând, pe mine Shewee-ul m-a mulţumit, îl recomand şi altor fete, oricând, fiindcă e chiar util, iar ăsta e poate cel mai potrivit cuvânt pentru a-l descrie – deci esenţialul. Dacă vreţi să vă cumpăraţi aşa un “device” portabil, accesaţi www.tu.ro – acolo găsiţi mai multe nuanţe şi mai multe variante de Shewee, ba chiar şi accesorii pentru acesta. Vedeţi acolo mai multe detalii. Go shewee!

A nins, deci a venit iarna :)

Ador iarna. Nu a fost aşa dintotdeauna, fiindcă nu-mi place să fiu răcită şi – pe de altă parte – urăsc fleoşcăiala (amestecul ăla deloc sublim de praf şi apă de pe jos, care încurcă pe toată lumea). De ce mi-am schimbat între timp părerea? Simplu, pentru că îmi place mirosul de mandarine (şi mănânc multe mandarine iarna, le asociez cu Moş Nicolae care avea grijă mereu să nu le uite când îmi aducea cadoul) şi ceaiul cald, cu multă lămâie şi cu iz de scorţişoară. Fiindcă îmi plac aromele speciale pe care Starbucks le promovează de Sărbători, gustul ăla de nucă şi de caramel, absolut inconfudabil.
De ce mi-am amintit tocmai azi de iarnă? Fiindcă deunăzi mergeam prin magazine şi mi se părea că prea repede se-aud colindele, că prea multe decoraţiuni sunt deja expuse şi prea multă agitaţie pur comercială a luat deja fiinţă. Păi şi nu e bine? Iarna e deja aici, astăzi a nins (!) pentru prima dată în acest an, iar renul meu care se lipeşte cuminte pe geamul de la balcon… ei, bine, renul meu aşteaptă să-şi ocupe iarăşi locul, fiindcă şi lui îi place mult iarna. Şi am o mică bănuială cum că i-ar surâde şi colindele şi cafeaua de la Starbucks, poate aflu în acest sezon minunat.
Snowy mood, starting from… now

Surpriza zilei

Fac parte dintr-un grup frumos de dezvoltare personală, un grup care mă ajută mult să mă descopăr, în cadrul căruia simt că pot să cresc. În contextul unui exerciţiu aparent simplu, am fost nevoiţi să sintetizăm calităţile celorlalţi, în doar 3 termeni, iar asta s-a dovedit o misiune de-a dreptul greoaie.
Una peste alta, surpriza zilei o constituie termenii pe care ceilalţi membri i-au folosit pentru a mă descrie:
- responsabilă
- flexibilă
- dornică de cunoaştere
- inteligentă
- ambiţioasă
- energică
- sârguincioasă
- binedispusă
- creativă
- descurcăreaţă
- deşteaptă
- deschisă
- echilibrată
- inocentă
- bun orator (fluenţă verbală şi dicţie bună)
- deschisă, dar totuşi retrasă
- optimistă
- fericită cu viaţa ei
- hotărâtă
- perseverentă
- principială.
Ei bine, multe dintre aceste calităţi m-au surprins (chiar plăcut), fiindcă nu aş fi crezut că apar astfel în faţa unora, mai ales că sunt oameni apropiaţi mie care nu au surprins atât de fidel sau de profund lucrurile astea… Aşa încât nu mă aşteptam din partea grupului, în sine, să fiu astfel caracterizată, în mare parte justificat.
Nu pot decât să dăruiesc un zâmbet înapoi, sperând că pot deveni un om mai bun.

Just a thought

I just love how it feels when we touch.

Când aveam 16, 18 sau 20 de ani

Citeam aici, în DOR, despre ce credea sau făcea lumea când avea 16 ani. Răspunsuri diverse, unele clişeice, altele inteligente peste măsură, iar altele seci. Mă întreb dacă ne schimbăm tare mult pe măsură ce trece timpul, sau e doar o presiune colectivă exercitată asupra noastră, care încearcă să ne determine să gândim altfel, să ne dorim alte lucruri? (când noi – de fapt – suntem la fel).  Spunea unul dintre cei care-au răspuns că la 16 ani credea că este timp. Ce răspuns! Da, la 16 ani, credeam şi eu că este timp. La 18 am început să-mi dau seama că este timp, dar nu destul, iar acum, la 20 şi ceva, mă întreb: unde oare e timpul?

Borderline

Da, întâmplător sau nu, borderline e şi titlul unei melodii, însă e şi un cuvânt care vorbeşte despre limite. Limite pe care le putem (sau nu) depăşi. Îmi amintesc când eram tot eu, susţinând sus şi tare că distanţele se pot sinucide şi că merită să ne bazăm pe asta, fiindcă e păcat să fie altfel, să credem că nişte kilometri ne-ar putea sta în cale. O altă amintire care mă bântuie e o imagine de-a mea, o imagine pe care eu o promovam atunci când spuneam că poţi păcăli nişte gânduri, că trebuie doar să vrei. Nu e surprinzător că încă mai cred în asemenea lucruri, dar mă întreb dacă sunt singura. Atât…

sursă foto