jump to navigation

Mărţişorul… 27 februarie, 2009

Posted by sweetmanias in daily.
Tags: , , , , , , , , , , , ,
trackback

Pe vremuri, tradiţiile se respectau îndeaproape şi mărţişoarele erau îmbogăţite cu multă dragoste şi gânduri bune, astfel încât atunci când o domnişoară primea un asemenea cadou,  era în culmea fericirii. Prin unele părţi ale ţării, băieţii sunt cei ce dau mărţişoare, în vreme ce prin altele, doar fetele sunt responsabile cu misiunea asta. Oricum, în majoritatea cazurilor, de 1 Martie, băieţii sunt cei “decoraţi” de către fete, pentru ca pe 8 martie, fetele să primească tot felul de simboluri. Mărţişoare, ciocolată, buchete de ghiocei proaspăt culeşi sau alte frumuseţi.

martisor Mărţişoarele clasice, precum cel din imagine, mi se par cele mai frumoase. Au o anumită delicateţe ce nu poate fi comparată cu kitsch-urile care au invadat piaţa în ultimii ani. Moţunachi, flori de plastic, cutiuţe muzicale din plastic, zgâriate pe alocuri, felicitări urâte, şi muuulte (prea multe) lucruri urâte, care nu au nicio legătură cu sărbătoarea asta frumoasă. Celebrăm venirea primăverii, deci înţeleg pseudo-mărţişoarele ce înfăţişează buburuze cu aripioarele deschise sau un trifoi cu 4 foi, de un verde nemaipomenit, la fel cum pot înţelege şi fluturaşii Swarowski pentru care unii optează, dar nu şi restul simbolurilor, care pe bună dreptate, numai simboluri nu-s.

Îmi pare rău să ştiu că mulţi nici nu mai dăruiesc mărţişoare, pentru că nu e singura tradiţie care şi-a pierdut strălucirea, căci, gândiţi-vă, aproape nicio sărbătoare românească nu mai este celebrată aşa cum trebuie, sau altfel spus, aşa cum se obişnuia odată… Nostalgia nu rezolvă oricum nimic, important e ca măcar câţiva din noi să nu uităm obiceiurile locurilor noastre. Doar aşa mărţişorul, alături de alte simboluri româneşti, va supravieţui trecerii timpului. Altfel, nu ar fi păcat?

Vă doresc o primăvară frumoasă!

Comentarii»

1. Sor'ta - 28 februarie, 2009

Ei, cum facem? Un martisor digital e bine? :(

2. sweetmanias - 28 februarie, 2009

Păi ce-om face? Esenţial e gestul. Mâine, de 1 martie, e şi ziua bunicii mele, doar ştii, îmi pare atât de rău că nu sunt acolo… Şi nici cu digitalul nu merge, de la o anumită vârstă în sus (accesul la tehnologie :P) – ştii cum facem? Mă mai gândesc la o soluţie. Ce-ţi pot spune sigur e că ai mei mă vizitează weekendul viitor şi mă gândeam să mă vizitezi şi tu eventual, peste 2 weekenduri. Hm… Oricum ţinem legătura, să fie ok şi să fim sigure că se poate. Sunt mulţi factori :)