De ce nu-mi doresc nimic cadou de Crăciun

Eu chiar nu știu dacă e prima dată, ori ultima, însă e clar că anul ăsta nu-mi doresc mare lucru de Crăciun. Asta ca să nu spun, cu sinceritate, că nu-mi doresc nimic, fiindcă și sănătatea ar trebui să însemne ceva, dacă nu chiar totul. Eu asta îmi doresc, de altfel, sănătate pentru mine, pentru cei dragi și – de ce nu – pentru toată lumea. A trecut vremea când îmi doream ceaiuri, lumânărele, pisici, cățeluși, foi colorate, parfumate, esențe tari, sticluțe mari, lucruri de genul ăsta, fiindcă le am pe toate și poate am prea multe. Nu spun, își au utilitatea lor, iar când simți un parfum deosebit pe șalul pe care-l porți conștiincios iarnă de iarnă, nu poți să nu zâmbești, zău!

Mă gândeam la ce mi-aș dori atunci când m-au întrebat mai mulți lucrul ăsta, inclusiv părinții mei care tot caută acel cadou ideal, an de an, neștiind că oricum ar putea să-mi dăruiască doar o ciocolată, că ar avea aceeași valoare, fiind din partea lor, oferită cu dragoste. Și m-am gândit, așadar, m-am tot gândit… Răspunsul e cel de mai sus, nu-mi doresc nimic, adică nimic material, fiindcă nu simt că aș avea nevoie de ceva. Ok, nu m-aș supăra dacă aș primi lucrurile amintite adineauri, ori altele, mai frumoase, mai strălucitoare sau mai scumpe, sunt sigură că le-aș folosi structurat, că aș găsi câte o utilitate în toate, însă nu pot spune că mi le doresc, nu ca altădată. Au existat clipe în care atât de mult mi-am dorit un lucru, încât, iertată-mi fie naivitatea, mă rugam (de-a dreptul) să le primesc, visam la ele, nu puteam să mă concentrez asupra altor probleme, și așa mai departe. Păi aia înseamnă să îți dorești ceva, nu? Să simți asta, nu doar să verbalizezi superficial așa-zisa dorință, spunându-le celor din jur că da, uite, îmi doresc aia și aia. De multe ori, important e să simți că îți dorești cu adevărat ceva, fără să o spui. Dacă ești norocos sau norocoasă, e posibil ca o persoană dragă să vadă în ochii tăi sclipirea aia fascinantă și atât de sinceră, care spune, fără cuvinte, că da – îți dorești lucrul înspre care privești… Și ce puțini sunt oamenii ăia, oamenii care să vadă în privirea ta un wish-list… Poate tocmai de aia, sau și de aia, eu nu-mi doresc anul ăsta nimic. sursă foto

Când aveam 16, 18 sau 20 de ani

Citeam aici, în DOR, despre ce credea sau făcea lumea când avea 16 ani. Răspunsuri diverse, unele clişeice, altele inteligente peste măsură, iar altele seci. Mă întreb dacă ne schimbăm tare mult pe măsură ce trece timpul, sau e doar o presiune colectivă exercitată asupra noastră, care încearcă să ne determine să gândim altfel, să ne dorim alte lucruri? (când noi – de fapt – suntem la fel).  Spunea unul dintre cei care-au răspuns că la 16 ani credea că este timp. Ce răspuns! Da, la 16 ani, credeam şi eu că este timp. La 18 am început să-mi dau seama că este timp, dar nu destul, iar acum, la 20 şi ceva, mă întreb: unde oare e timpul?

Antonescu vs. Geoană

Tocmai urmăresc o dezbatere între 2 candidaţi la funcţia de Preşedinte al României. Crin Antonescu şi Mircea Geoană. PNL şi PSD. Sunt absolut dezamăgită de prestaţia amândurora. Pe Antonescu îl ajută mult figura carismatică şi atitudinea liberală (fireşte!), însă îl trage cu totul în jos aroganţa cu care oferă răspunsuri şi aciditatea cu care insistă să-l expedieze pe Geoană. Totuşi suntem maturi, nu? Sau ei doi aşa pretind. Nu-s nişte puştani de liceu care se ceartă pe tema de-acasă, Doamne. Crin Antonescu va avea mult de pierdut la capitolul imagine, după emisiunea de azi. Nu aş fi crezut că îşi pierde cumpătul atât de uşor. Şi niciodată nu m-aş fi gândit că sare aşa repede cu atacul la persoană. Urât, urât de tot.

Nici Geoană nu e foarte stabil ideatic. Când a fost întrebat de ce el ar fi ok ca Preşedinte.. şi-a început răspunsul aşa: “cred cu tărie (“cu tărie” – tic verbal de-al lui, urât) că trebuie să avem tărie” – grooooaznic de lipsit de armonie. Replici mult prea lungi cu conţinut prea puţin. De fapt, din 3 replici spuse, 1 era şi semnificativă…

Oprescu oricum nu-mi place, de restul mai vedem…

Eu cu cine votez?

Update: Basescu spunea in 2004 ca a citit ultima data “Levantul”, iar la dezbaterea recenta de la Cluj, moderata de Mihnea Maruta, a zis ca ultima carte citita e tot “Levantul” / acestea fiind spuse, ma intreb daca Basescu a citit ultima data o carte in 2004 (?) / in orice caz, poate-i place enorm si o reciteste, hai sa nu fim rai! / un lucru bun reiese din toata povestea: Mihnea Maruta nu mintea, iar intrebarile chiar nu au fost stiute dinainte… nu de alta, dar din toata adunarea aia din jurul lui Base, bai tata, macar unul poate citise mai recent o alta carte, SPER! // de urmarit, oricum

Intrebarea ramane: eu cu cine votez?

E bine să mai şi taci!

Avem 2 urechi şi o singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbim.

(proverb chinezesc)

Viitorul nu sună bine

Generaţii de mediocri şi superficiali. Vor da din cap şi vor dansa în stil pogo, izbindu-se unii în alţii, chiar în pauza de masă.

Meanwhile…

Am lipsit o perioadă, perioadă în care s-au petrecut o groază de lucruri, mai frumoase sau mai puţin frumoase. A murit Michael Jackson, în urmă cu câteva zile, aşa, deodată, când nimeni nu se aştepta, dar era aşteptat, în schimb, să susţină zeci de concerte în cadrul turneului deja stabilit… S-a încheiat cu bine anul universitar, acum toată lumea se bucură de vacanţă… Am renunţat să mai cumpăr ceaiuri de la Demmers, acum le prefer pe cele de la Cărtureşti şi din Plafar-ul rebranduit, Twinnings, sau toate ceaiurile englezeşti pe care le mai vând ei… (motivul pentru care am renunţat la Demmers s-a sedimentat de-a lungul ultimelor luni, fiindcă – exact cum spunea tia, într-un comentariu destul de recent, la prima mea postare, pare-mi-se, lately ceaiurile de la Demmers miros extraordinar, dar nu mai au gust.. şi dacă îl au, e acelaşi pentru toate… dezamăgitor… însă, cu toate astea, ceaiul Shitty Weather va rămâne pe raftul meu… it’s still the best!)… A început sezonul ploilor torenţiale (zilnice!), spre bucuria unora, dar spre dezamăgirea mea… Am reuşit să-mi iau un câine de pluş “The Dog” din colecţia Real, strângând… muuuulte puncte dintr-alea… Am început să mănânc iar o tonă de nectarine/zi, pentru că-mi plac şi pentru că nu pot trăi fără ele, mai ales că deja se simte aroma autentică de nectarine netratate … În curând plec într-o vacanţă binemeritată, pe alte meleaguri, mai calde şi mai animate… Şi toate astea sunt doar 1% din ce-aş putea să mai scriu…

Amalia, “a treasure”!

Am privit-o mereu pe Amalia Năstase, soţia celebrului Ilie Năstase, ca pe o femeie frumoasă, simplă şi elegantă, dar nu în ultimul rând, manierată. E o splendoare de fiinţă, de un rafinament rar întâlnit, iar în ciuda celor 30 de ani pe care-i are în minus faţă de soţul ei, e la fel de (sau cel puţin pare) înţeleaptă. Poate că e ciudat să mă refer la ea în felul ăsta, pe nepusă masă, însă astăzi, aşteptând o prietenă, am citit pe un LCD o chestie deosebită, spusă chiar de Ilie Năstase, despre soţia lui: “o iubesc pe Amalia, ca femeie, fiindcă m-a făcut să înţeleg cuvântul <cămin> şi îmi umple timpul aşa cum e mai frumos”, “o iubesc pe Amalia fiindcă e femeia care m-a făcut să uit de toate femeile, o iubesc pur şi simplu!”…

Ce-ar mai fi de spus? Amalia l-a vrăjit pe Ilie la concertul lui Sting, prin principiile ei solide după care se ghidează, în adâncul sensibil pe care-l găzduieşte. Superb!

4 aprilie

Pe 4 aprilie, a fost izolată pentru prima dată vitamina C. Ce-i drept, se petrecea în 1932.

Galleria Mall Suceava

Am fost destul de încântată de faptul că pot participa la deschiderea oficială a mallului Galleria din Suceava, alături de oficialităţi, graţie bunăvoinţei unei prietene, care avea o invitaţie pentru 2 persoane. Mare mi-a fost mirarea să văd că într-un ansamblu ce a păpat 30 de milioane de euro pentru a deveni realitate, găsesc doar 3 magazine, sau 4, maxim. House of Art, Leonardo, Fox şi Tom Tailor (unde nu era nimic pe rafturi, adică scria T.T. dar era gol), nimic la food court, o singură cafenea minusculă deschisă şi jumătate de clădire ocupată cu nişte mese de ping-pong şi nu mai ştiu eu ce alte jocuri. Ok, frumoasă primire pentru VIP-urile din judeţ, s-au servit delicatese, s-au ciocnit pahare pline de băuturi fine, însă mi s-a părut totul blestemat de artificial. Ce-i asta? Probabil că pe parcurs vor apărea şi alte atracţii, am auzit ceva de Tina R, poate că şi altele… În orice caz, mare mi-a fost dezamăgirea când am văzut doar Mondex-ul la parter, de unde-ţi poţi lua chiloţi şi ciorapi super ok, zic eu, adică sunt de o calitate incontestabilă, fără glumă. Sunt fan al liniei Tuareg de la Mondex. Repet, doar Mondex-ul şi scena unde urma să aibă loc deschiderea oficială. Prezentatoarea a fost frumoasă, dar vorbea cam încet şi repeta excesiv script-ul ăla… Dar a fost ok. Măcar ea. Urcăm la etaj, ceea ce am scris mai sus, o goliciune totală şi dezamăgitoare. Ok, coborâm la demisol, gândindu-ne că aici ne aşteaptă surprizele… Nimic, ba chiar porţiuni nefinisate. Aaanyway, clădirea e frumoasă, oamenii care au investit, plini de speranţă, sper că şi magazinele, pline… şi existente, cât mai curând! Deocamdată, un mare fâs!

Confucius II

Unui elev care l-a întrebat: “Maestre, există ceva care ar putea să ne servească drept ghid în toate acţiunile din viaţă?”, Confucius i-a răspuns cu înţelepciune: “Nu face niciodată altora ceea ce nu ţi-ar plăcea să îţi facă ei ţie.”