jump to navigation

Antonescu vs. Geoană 18 noiembrie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , , , , , ,
add a comment

Tocmai urmăresc o dezbatere între 2 candidaţi la funcţia de Preşedinte al României. Crin Antonescu şi Mircea Geoană. PNL şi PSD. Sunt absolut dezamăgită de prestaţia amândurora. Pe Antonescu îl ajută mult figura carismatică şi atitudinea liberală (fireşte!), însă îl trage cu totul în jos aroganţa cu care oferă răspunsuri şi aciditatea cu care insistă să-l expedieze pe Geoană. Totuşi suntem maturi, nu? Sau ei doi aşa pretind. Nu-s nişte puştani de liceu care se ceartă pe tema de-acasă, Doamne. Crin Antonescu va avea mult de pierdut la capitolul imagine, după emisiunea de azi. Nu aş fi crezut că îşi pierde cumpătul atât de uşor. Şi niciodată nu m-aş fi gândit că sare aşa repede cu atacul la persoană. Urât, urât de tot.

Nici Geoană nu e foarte stabil ideatic. Când a fost întrebat de ce el ar fi ok ca Preşedinte.. şi-a început răspunsul aşa: “cred cu tărie (“cu tărie” – tic verbal de-al lui, urât) că trebuie să avem tărie” – grooooaznic de lipsit de armonie. Replici mult prea lungi cu conţinut prea puţin. De fapt, din 3 replici spuse, 1 era şi semnificativă…

Oprescu oricum nu-mi place, de restul mai vedem…

Eu cu cine votez? :(

 

Update: Basescu spunea in 2004 ca a citit ultima data “Levantul”, iar la dezbaterea recenta de la Cluj, moderata de Mihnea Maruta, a zis ca ultima carte citita e tot “Levantul” / acestea fiind spuse, ma intreb daca Basescu a citit ultima data o carte in 2004 :)) / in orice caz, poate-i place enorm si o reciteste, hai sa nu fim rai! / un lucru bun reiese din toata povestea: Mihnea Maruta nu mintea, iar intrebarile chiar nu au fost stiute dinainte… nu de alta, dar din toata adunarea aia din jurul lui Base, bai tata, macar unul poate citise mai recent o alta carte, SPER! // de urmarit, oricum

Intrebarea ramane: eu cu cine votezzzzzzz?

We 16 septembrie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
add a comment

We make sense.

E bine să mai şi taci! 4 iulie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , ,
add a comment

Avem 2 urechi şi o singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbim.

(proverb chinezesc)

Viitorul nu sună bine 4 iulie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , , , , ,
add a comment

Generaţii de mediocri şi superficiali. Vor da din cap şi vor dansa în stil pogo, izbindu-se unii în alţii, chiar în pauza de masă.

Meanwhile… 30 iunie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , ,
add a comment

Am lipsit o perioadă, perioadă în care s-au petrecut o groază de lucruri, mai frumoase sau mai puţin frumoase. A murit Michael Jackson, în urmă cu câteva zile, aşa, deodată, când nimeni nu se aştepta, dar era aşteptat, în schimb, să susţină zeci de concerte în cadrul turneului deja stabilit… S-a încheiat cu bine anul universitar, acum toată lumea se bucură de vacanţă… Am renunţat să mai cumpăr ceaiuri de la Demmers, acum le prefer pe cele de la Cărtureşti şi din Plafar-ul rebranduit, Twinnings, sau toate ceaiurile englezeşti pe care le mai vând ei… (motivul pentru care am renunţat la Demmers s-a sedimentat de-a lungul ultimelor luni, fiindcă – exact cum spunea tia, într-un comentariu destul de recent, la prima mea postare, pare-mi-se, lately ceaiurile de la Demmers miros extraordinar, dar nu mai au gust.. şi dacă îl au, e acelaşi pentru toate… dezamăgitor… însă, cu toate astea, ceaiul Shitty Weather va rămâne pe raftul meu… it’s still the best!)… A început sezonul ploilor torenţiale (zilnice!), spre bucuria unora, dar spre dezamăgirea mea… Am reuşit să-mi iau un câine de pluş “The Dog” din colecţia Real, strângând… muuuulte puncte dintr-alea… Am început să mănânc iar o tonă de nectarine/zi, pentru că-mi plac şi pentru că nu pot trăi fără ele, mai ales că deja se simte aroma autentică de nectarine netratate :)… În curând plec într-o vacanţă binemeritată, pe alte meleaguri, mai calde şi mai animate… Şi toate astea sunt doar 1% din ce-aş putea să mai scriu… :)

Amalia, “a treasure”! 19 aprilie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , , , , , ,
add a comment

Am privit-o mereu pe Amalia Năstase, soţia celebrului Ilie Năstase, ca pe o femeie frumoasă, simplă şi elegantă, dar nu în ultimul rând, manierată. E o splendoare de fiinţă, de un rafinament rar întâlnit, iar în ciuda celor 30 de ani pe care-i are în minus faţă de soţul ei, e la fel de (sau cel puţin pare) înţeleaptă. Poate că e ciudat să mă refer la ea în felul ăsta, pe nepusă masă, însă astăzi, aşteptând o prietenă, am citit pe un LCD o chestie deosebită, spusă chiar de Ilie Năstase, despre soţia lui: “o iubesc pe Amalia, ca femeie, fiindcă m-a făcut să înţeleg cuvântul <cămin> şi îmi umple timpul aşa cum e mai frumos”, “o iubesc pe Amalia fiindcă e femeia care m-a făcut să uit de toate femeile, o iubesc pur şi simplu!”…

Ce-ar mai fi de spus? Amalia l-a vrăjit pe Ilie la concertul lui Sting, prin principiile ei solide după care se ghidează, în adâncul sensibil pe care-l găzduieşte. Superb!

4 aprilie 4 aprilie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , ,
add a comment

Pe 4 aprilie, a fost izolată pentru prima dată vitamina C. Ce-i drept, se petrecea în 1932.

Galleria Mall Suceava 27 martie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , ,
2 comments

Am fost destul de încântată de faptul că pot participa la deschiderea oficială a mallului Galleria din Suceava, alături de oficialităţi, graţie bunăvoinţei unei prietene, care avea o invitaţie pentru 2 persoane. Mare mi-a fost mirarea să văd că într-un ansamblu ce a păpat 30 de milioane de euro pentru a deveni realitate, găsesc doar 3 magazine, sau 4, maxim. House of Art, Leonardo, Fox şi Tom Tailor (unde nu era nimic pe rafturi, adică scria T.T. dar era gol), nimic la food court, o singură cafenea minusculă deschisă şi jumătate de clădire ocupată cu nişte mese de ping-pong şi nu mai ştiu eu ce alte jocuri. Ok, frumoasă primire pentru VIP-urile din judeţ, s-au servit delicatese, s-au ciocnit pahare pline de băuturi fine, însă mi s-a părut totul blestemat de artificial. Ce-i asta? Probabil că pe parcurs vor apărea şi alte atracţii, am auzit ceva de Tina R, poate că şi altele… În orice caz, mare mi-a fost dezamăgirea când am văzut doar Mondex-ul la parter, de unde-ţi poţi lua chiloţi şi ciorapi super ok, zic eu, adică sunt de o calitate incontestabilă, fără glumă. Sunt fan al liniei Tuareg de la Mondex. Repet, doar Mondex-ul şi scena unde urma să aibă loc deschiderea oficială. Prezentatoarea a fost frumoasă, dar vorbea cam încet şi repeta excesiv script-ul ăla… Dar a fost ok. Măcar ea. Urcăm la etaj, ceea ce am scris mai sus, o goliciune totală şi dezamăgitoare. Ok, coborâm la demisol, gândindu-ne că aici ne aşteaptă surprizele… Nimic, ba chiar porţiuni nefinisate. Aaanyway, clădirea e frumoasă, oamenii care au investit, plini de speranţă, sper că şi magazinele, pline… şi existente, cât mai curând! Deocamdată, un mare fâs!

Confucius II 11 martie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
add a comment

Unui elev care l-a întrebat: “Maestre, există ceva care ar putea să ne servească drept ghid în toate acţiunile din viaţă?”, Confucius i-a răspuns cu înţelepciune: “Nu face niciodată altora ceea ce nu ţi-ar plăcea să îţi facă ei ţie.”

Confucius 11 martie, 2009

Posted by sweetmanias in Uncategorized.
Tags: , , ,
add a comment

Secretul unei vieţi frumoase este acela de a fi exigent cu tine şi indulgent cu ceilalţi.