Tocmai urmăresc o dezbatere între 2 candidaţi la funcţia de Preşedinte al României. Crin Antonescu şi Mircea Geoană. PNL şi PSD. Sunt absolut dezamăgită de prestaţia amândurora. Pe Antonescu îl ajută mult figura carismatică şi atitudinea liberală (fireşte!), însă îl trage cu totul în jos aroganţa cu care oferă răspunsuri şi aciditatea cu care insistă să-l expedieze pe Geoană. Totuşi suntem maturi, nu? Sau ei doi aşa pretind. Nu-s nişte puştani de liceu care se ceartă pe tema de-acasă, Doamne. Crin Antonescu va avea mult de pierdut la capitolul imagine, după emisiunea de azi. Nu aş fi crezut că îşi pierde cumpătul atât de uşor. Şi niciodată nu m-aş fi gândit că sare aşa repede cu atacul la persoană. Urât, urât de tot.

Nici Geoană nu e foarte stabil ideatic. Când a fost întrebat de ce el ar fi ok ca Preşedinte.. şi-a început răspunsul aşa: “cred cu tărie (“cu tărie” – tic verbal de-al lui, urât) că trebuie să avem tărie” – grooooaznic de lipsit de armonie. Replici mult prea lungi cu conţinut prea puţin. De fapt, din 3 replici spuse, 1 era şi semnificativă…

Oprescu oricum nu-mi place, de restul mai vedem…

Eu cu cine votez? :(

Update: Basescu spunea in 2004 ca a citit ultima data “Levantul”, iar la dezbaterea recenta de la Cluj, moderata de Mihnea Maruta, a zis ca ultima carte citita e tot “Levantul” / acestea fiind spuse, ma intreb daca Basescu a citit ultima data o carte in 2004 :)) / in orice caz, poate-i place enorm si o reciteste, hai sa nu fim rai! / un lucru bun reiese din toata povestea: Mihnea Maruta nu mintea, iar intrebarile chiar nu au fost stiute dinainte… nu de alta, dar din toata adunarea aia din jurul lui Base, bai tata, macar unul poate citise mai recent o alta carte, SPER! // de urmarit, oricum

Intrebarea ramane: eu cu cine votezzzzzzz?

Am început de o bună perioadă de vreme să ascult KISS FM şi nu-mi pare rău. Îmi place mult că difuzează şi piese actuale, cu ritmuri ce merită reţinute şi mesaje consistente, dar şi piese super-light, numai bune de ascultat când n-ai chef să gândeşti prea mult şi ai nevoie de ceva uşor şi plăcut. Ca să nu mai vorbesc de celălalt maaare atu al celor de la KISS. Au nişte voci super plăcute. Toţi!

Long live Kiss FM! (bineînţeles, asta nu înseamnă că am renunţat la Europa FM, doar că e o perioadă “altfel”, m-am săturat de aceleaşi şi aceleaşi chestii!)

Am aflat că între dragoste şi ură există o barieră: iertarea.

Mi-a plăcut mereu toamna, poate şi pentru că m-am născut într-o zi de octombrie. Cu toate astea, nostalgia care se consumă imediat de cum se termină vacanţa, mă oprea mereu să mă bucur cum se cuvine de sosirea toamnei.

Şi anul ăsta mă împiedică anumite circumstanţe să respir aşa cum trebuie şi să mă bucur de ce urmează. Câteodată am sentimentul că sufăr de vreo boală ciudată, poate încă nedescoperită, poate că de-aia uneori am insomnii, poate de aia nu adorm decât pe la 2-3, târziu, în noapte… Şi tot poate boala mă împinge spre un puternic negativism, concept care împrăştie în jurul meu tot ce e mai necruţător, chiar şi numai la nivelul imaginaţiei mele mult prea bogate.

Citeam zilele trecute (între timp am terminat) “Scrisoare de dragoste”, de Mihail Drumeş. Îl ştiţi sigur pe autor, a scris şi celebrul volum “Elevul Dima dintr-a 7-a”. În fine, o carte superbă, scrisă atât de frumos, încât ai spune că ieri a fost editată. Ideea e că e una dintre puţinele cărţi care rezistă timpului şi rămâne intactă, valoarea totuşi fiindu-i crescândă, fiindcă vorbeşte despre dragoste, în forma ei cea mai pură. Dragoste adolescentină, dragoste interesată, dragoste la prima vedere, dragoste măsluită, dragoste dezamăgitoare, aşadar despre dragoste – în ansamblul ei. Dragostea e un sentiment etern, fiindcă am observat că deşi personajele sau vremurile se pot schimba, coordonatele ei rămân mereu aceleaşi. Greu de urmărit, greu de desluşit sau de notat pe hârtii, însă uşor de simţit şi detectat. De către orice suflet. Ca şi în viaţă, finalul cărţii nu e tocmai un “happy-end”, ba mai degrabă e o doză ucigătoare de realism. Se încheie prin moartea unuia dintre personajele principale. Şi totuşi rămâne o fascinantă poveste de amor, fiindcă şi acea moarte dovedeşte ceva.

A venit toamna, cu bune şi cu rele. E bine s-o primeşti, dar trebuie să fii prudent, să nu-i permiţi să se aşterne şi în sufletul tău. Acolo trebuie o perpetuă primăvară. Obositoare, însă atât de necesară…

sursa

We make sense.

Mi-a plăcut dintotdeauna să văd că există oameni optimişti, plini de viaţă şi de răspunsuri. Indiferent în ce situaţie s-ar afla, oricât de dramatică sau de chinuitoare, există unii indivizi cărora nu le prea pasă, din moment ce se consolează cu gânduri de clasă secundă, de genul celor care sună cam aşa: “păi, lasă… Dumnezeu e acolo sus, iar acolo sus totul va fi bine!” – Ok, poate că acolo sus totul va fi bine, dar cui îi pasă? Mie sigur nu. Deocamdată îmi pasă de cum e aici pentru noi toţi, iar mai încolo om vedea şi cum e pe-acolo, pe sus.

În acelaşi ton pseudo-optimist, Kierkegaard spunea aşa: “eu nu sunt totuşi Dumnezeu, sunt doar un individ, deci cui îi pasă de cât de idilic e văzut totul de sus? eu mă aflu aici, într-o lume finită şi sunt neliniştit, pradă disperării… şi ce dacă Universul merge mai departe [...] la urma urmei, ameninţă să treacă peste mine!”

Avem 2 urechi şi o singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbim.

(proverb chinezesc)

Generaţii de mediocri şi superficiali. Vor da din cap şi vor dansa în stil pogo, izbindu-se unii în alţii, chiar în pauza de masă.

Urmărind atâtea şi-atâtea seriale, m-am gândit să fac un top al celor care-mi plac: pe primul loc se află “Desperate Housewives” (Neveste disperate), din motive pe care le voi enumera în cele ce urmează, pe locul al doilea – “True Blood” – serial HBO de nota 10, pe locul al treilea, “Grey’s Anatomy”, pe locul 4 se află “Gossip Girl, şi – în fine – pe ultimul loc stă “Californication”.

Când auzi numele serialului, probabil că te gândeşti la nişte episoade siropoase, lipsite de esenţă, plictisitoare şi banale. Ei bine, “Desperate Housewives” surprinde. Şi nu m-a surprins doar pe mine, ci i-a surprins pe toţi cei pe care i-am întrebat dacă merită vizionat serialul. De ce? Păi ştiţi că fiecare familie ascunde câte un secret (de fapt, cel puţin un secret!) pe care-l păzeşte bine-bine, poate rămâne în interiorul ei şi doar acolo… pentru totdeauna. De multe ori chiar aşa se întâmplă: secretele rămân bine păzite şi tu rămâi cu impresia că unele familii au o viaţă perfectă, lipsită de griji. Ce prostie! Nu există familie perfectă, iar ăsta pare a fi motto-ul serialului “Desperate Housewives”. Episoade pline de suspans, intrigi cât încape, ce mai… Delicios, pe cuvânt de onoare! Culmea, am întrebat câţiva bărbaţi ce cred despre el… aşteptându-mă, desigur, să strâmbe imediat din nas, chiar şi din motivul că serialul se cheamă cum se cheamă. Surprinzător, le place şi lor. Şi le place atât de mult, încât aşteaptă următorul episod cu sufletul la gură. Una peste alta, serialele enumerate mai sus merită păstrate la casa omului pe dvd-uri. Chiar pe www.amazon.com poţi cumpăra dvd-urile originale, în set complet, per sezon, la preţuri accesibile!

Tu ce secret ascunzi?, aş întreba dacă te-aş vedea.

* Desperate Housewives

Citeam ieri pe un portal de ştiri că România se încadrează în “zona roşie” a radiaţiilor solare. Ce înseamnă asta? Din păcate, înseamnă că radiaţiile solare au depăşit nivelul acceptat de piele… de vreo 10 ori!!! Numărul de afecţiuni dermatologice a crescut îngrijorător şi – se pare – ar fi nevoie de cultivarea intensă a unui obicei care pe alte meleaguri deja are ceva vechime: folosirea cremei cu protecţie UV, cu factor mai mare de 15, indiferent că mergem pe plajă sau pe stradă, fiindcă Soarele – culmea! – nu ştie că dacă stai pe o rogojină… trebuie să ardă mai tare, aşa că-şi face treaba când consideră el de cuviinţă. Which is – mai tot timpul! Vă recomand cu căldură să folosiţi creme de plajă cu factor >15, fiindcă doar aşa vă puteţi proteja pielea! E important, fiindcă asemenea radiaţii, de 10 ori mai puternice decât nivelul normal, să spunem, pot să transforme lejer o aluniţă, de pildă, într-un început de cancer. Nimeni nu-şi doreşte asta, însă prea puţini suntem cei care ne gândim, înainte de a ieşi din casă, dacă ne-am uns cu cremă, iar asta trebuie să se schimbe!