Sweet Manias

Pentru că am avut un weekend liniştit şi chef de lecturi frumoase, am terminat două cărţi pe care îndrăznesc să vi le recomand şi vouă.

Prima dintre ele se numeşte “54/24” şi este scrisă de Bogdan Teodorescu, prezentând cincizeci şi patru de locuri superbe din douăzeci şi patru de ţări vizitate de către acesta. Am rămas impresionată de frumuseţile descrise şi de minunăţiile culinare pe care domnul Teodorescu le-a degustat în călătoriile sale fascinante. Începând cu India, despre care aflăm că are o circulaţie haotică pe străzi, încurcată fiind de văcuţe rătăcite şi alte animale, şi terminând cu oaza de lux denumită Monaco, unde bătrânele de 80 de ani se plimbă în blănuri scumpe, trăgând umil zgarda Swarowski a micuţului Chihuahua, întreaga incursiune în lumea turismului elevat este relaxantă. Sinceră să fiu, descrierile sunt atât de frumoase încât după ce le citeşti cu atenţie ai senzaţia că şi tu ai mers cândva pe-acolo, ceea ce nu e rău deloc. Dar tot îţi doreşti să mai mergi o dată. Eventual cu adevărat. O carte frumoasă, numai bună de citit într-un weekend la fel de frumos.

Alexandra Ares este o româncă îndrăzneaţă (spun asta după ce i-am citit cartea, pentru că eu am identificat personajul principal, o tânără din Bucureşti aterizată în SUA, tocmai cu autoarea) care a publicat “Dream Junkies” (titlul original al cărţii “Visătoarele”) pe tărâmul american, cartea vorbindu-ne chiar despre visul american, acela pe care fiecare-l înţelege cum vrea, dacă vrea. “Visătoarele” – deşi tradusă în româneşte, şi nu scrisă în original în limba aceasta – deţine o autenticitate delicioasă, care te face să savurezi povestioarele istorisite de-a lungul volumului. Kitty, personajul principal, e o tipă blondă, sexy, curajoasă, care scrie despre crime pentru două ziare şi două emisiuni. Până într-un punct, când decide că are nevoie de o schimbare. Cu o atmosferă cosmopolită ce aminteşte de “Sex and the City” şi cu personaje demne de serialul amintit, volumul merită citit. Şi nu pentru că e scris de o româncă, ci pentru că e amuzant. Dar nu îndeajuns de amuzant încât să te plictisească sau enerveze. Nu, e exact aşa cum trebuie, poate puţin prea siropos pe alocuri. Personal… nu-l recomand bărbaţilor. Pentru ei ar fi plictisitor cu adevărat, după părerea mea, însă poate merită o încercare. Never say never, right? O lectură light pentru o zi în care 500 de pagini nu ţi se par prea multe.

În curând, voi scrie despre “Maestrul şi Margareta”, de Mihail Bulgakov, carte citită de mine în vacanţă, şi despre “Împărăteasa Orhidee”, de Anchee Min, de îndată ce o voi termina de lecturat.

Lectură plăcută!