Ceaiul este o infuzie pregătită prin opărirea frunzelor de ceai procesate, a mugurilor sau a rămurelelor din tufişul de ceai, opărire în apă fierbinte, întinsă pe câteva minute, după care licoarea poate fi băută.

Cele 4 tipuri de bază ale ceaiului sunt ceaiul negru, ceaiul oolong, ceaiul verde şi ceaiul alb. În genere, prin sintagma “herbal tea” se face referire la infuzii sau fierturi ale fructelor şi ierburilor ce nu conţin Camellia Sinensis.

Culmea, deşi m-aş fi aşteptat ca acest loc să fie ocupat de Coca-Cola, ceaiul este băutura cea mai consumată în lume, pe locul 2, după apă. Ceaiurile au arome deosebite, ceea ce le face îndrăgite în toată lumea. Aproape că nu are deloc carbohidraţi, grăsimi sau proteine. Ceaiul este o sursă naturală de teină.

Cuvântul “tea” a apărut în limba engleză ca derivat din cuvântul chinezesc utilizat pentru ceai (茶), care este pronunţat tê în varianta vorbită Min Nan.

În multe culturi, ceaiul este punctul de atracţie al unui eveniment social, cum ar fi celebrul ceai de după-masă al englezilor sau acel “tea party”. Câteodată, graţie conţinutului de teină, ceaiul este consumat pentru calităţile energizante, însă există şi ceaiuri decafeinizate. În multe culturi, de exemplu în cea arabă, ceaiul este punctul central al întâlnirilor sociale. Alte exemple sunt ceremoniile sacre din China sau Japonia. (Cine n-a auzit de celebra ceremonie de preparare şi servire a ceaiului prezentată chiar şi în cartea/filmul Memoriile unei gheişe?)

Despre cum se prepară corect un ceai, sau despre momentul în care este indicat să adăugăm lapte în ceai, fără a-i strica savoarea, într-un articol viitor.