Am început de o bună perioadă de vreme să ascult KISS FM şi nu-mi pare rău. Îmi place mult că difuzează şi piese actuale, cu ritmuri ce merită reţinute şi mesaje consistente, dar şi piese super-light, numai bune de ascultat când n-ai chef să gândeşti prea mult şi ai nevoie de ceva uşor şi plăcut. Ca să nu mai vorbesc de celălalt maaare atu al celor de la KISS. Au nişte voci super plăcute. Toţi!

Long live Kiss FM! (bineînţeles, asta nu înseamnă că am renunţat la Europa FM, doar că e o perioadă “altfel”, m-am săturat de aceleaşi şi aceleaşi chestii!)

Pe vremuri, tradiţiile se respectau îndeaproape şi mărţişoarele erau îmbogăţite cu multă dragoste şi gânduri bune, astfel încât atunci când o domnişoară primea un asemenea cadou,  era în culmea fericirii. Prin unele părţi ale ţării, băieţii sunt cei ce dau mărţişoare, în vreme ce prin altele, doar fetele sunt responsabile cu misiunea asta. Oricum, în majoritatea cazurilor, de 1 Martie, băieţii sunt cei “decoraţi” de către fete, pentru ca pe 8 martie, fetele să primească tot felul de simboluri. Mărţişoare, ciocolată, buchete de ghiocei proaspăt culeşi sau alte frumuseţi.

Mărţişoarele clasice, precum cel din imagine, mi se par cele mai frumoase. Au o anumită delicateţe ce nu poate fi comparată cu kitsch-urile care au invadat piaţa în ultimii ani. Moţunachi, flori de plastic, cutiuţe muzicale din plastic, zgâriate pe alocuri, felicitări urâte, şi muuulte (prea multe) lucruri urâte, care nu au nicio legătură cu sărbătoarea asta frumoasă. Celebrăm venirea primăverii, deci înţeleg pseudo-mărţişoarele ce înfăţişează buburuze cu aripioarele deschise sau un trifoi cu 4 foi, de un verde nemaipomenit, la fel cum pot înţelege şi fluturaşii Swarowski pentru care unii optează, dar nu şi restul simbolurilor, care pe bună dreptate, numai simboluri nu-s.

Îmi pare rău să ştiu că mulţi nici nu mai dăruiesc mărţişoare, pentru că nu e singura tradiţie care şi-a pierdut strălucirea, căci, gândiţi-vă, aproape nicio sărbătoare românească nu mai este celebrată aşa cum trebuie, sau altfel spus, aşa cum se obişnuia odată… Nostalgia nu rezolvă oricum nimic, important e ca măcar câţiva din noi să nu uităm obiceiurile locurilor noastre. Doar aşa mărţişorul, alături de alte simboluri româneşti, va supravieţui trecerii timpului. Altfel, nu ar fi păcat?

Vă doresc o primăvară frumoasă!

Că anii de liceu au trecut neaşteptat de repede, probabil că o ştim şi o simţim cu toţii. Că bacul a fost incredibil de superficial, în raport cu aşteptările noastre, mă îndoiesc că nu consideraţi la fel. Au trecut repede patruzeci şi opt de luni de liceu [cu aproximaţie terifiant de greşită], iar noi – cei care de-abia am ieşit tiptil de pe băncile liceului – ne-am înscris la facultate, într-un alt oraş, cei mai mulţi, sau tot acolo unde am terminat liceul. Eu fac parte din prima categorie şi am optat pentru Cluj. Chiar cred că e cea mai bună alegere, dacă mă gândesc. Sunt mândră de ea. Pe de altă parte, când vine vorba de viitor, lucrurile nu sunt deloc clare, ceea ce e firesc, pentru că nici nu-mi doresc să fie. Vorba aia, cine ştie ce surprize ne sunt rezervate.. Why spoil it?

Am scris rândurile astea gândindu-mă la ce schimbări vor interveni în existenţele noastre. Poate că e normal şi banal pentru unii, dar gândul de a schimba tot (oraş, cerc de prieteni, locaţii frecventate, şi altele) poate deveni terifiant, căpătând la cea mai mică visare, dimensiuni uriaşe, dar nu dramatice.

Poate că ne va fi greu. Poate că ne va fi impresionant de uşor. Rămâne de văzut.

Mult nu mai e, căci miroase deja a toamnă.

Respirăm un sfârşit timid de august.